ce este prea mult cand vine vorba de sex?

de felul meu sunt un om destul de deschis. si pot accepta foarte multe. chiar daca nu le inteleg pe toate, ma gandesc ca nu e nici treaba mea intotdeauna. iar cand vine vorba de sex…atata timp cat amandoi (sau amantrei sau cati or fi) sunt de acord, mi se pare ok. pana la urma sexul inseamna placere, si daca ceva iti face placere…foarte bine, go for it!

iar de cand a aparut internetul ai o gramada de surse de inspiratie (sau ma rog, de documentare). si asa ajungem la subiectul care ma macina pe mine momentan: ce e prea mult cand vine vorba de sex? ieri, nu mai stiu exact cum, mi-a ajuns privirea pe un articol din ziarul de mare credibilitate si insemnatate cancan (link aici) care se numeste „Vrei să ejaculezi pe faţa iubitei? VEZI AICI tot ce trebuie să faci ca să o convingi!”. asta mi se pare prea mult. nu actul in sine (dupa cum ziceam, daca ceva iti place, atunci nu mai sta pe ganduri si fa-o), dar in primul rand titlul si in al doilea rand subiectul tratat intr-un ziar care nu este nici playboy, nici penthouse, nici altele de acest gen (sau ma rog, nu vor ei sa recunoasca, deoarece in momentul in care pui intr-o luna 20, 30 de pitipoance pe prima pagina, care adunat au coeficientul de inteligenta mai mic decat numarul de zile din respectiva luna, si mare majoritate apar cu tot ce le-a facut lor cadou doctorul chirurg, nu cred ca te califici ca un ziar quality).

asa incat pentru prima data dupa foarte mult vreme ieri am fost surprins de ce poate aparea intr-un ziar (e drept, nu il cumpar, nu il citesc, nu ma intereseaza). corect, presa publica ce se citeste. dar stau sa ma intreb oare cati oameni vor sa citeasca despre asa ceva. adica, e ceva ce vrei sa faci si nu ai reusit pana acum …crezi ca gasesti raspunsul in 3 randuri scrise la misto intr-un asa numit ziar? ca te intereseaza ce a facut sexy braileanca sau porno poticul sau nu stiu care pervers…ok, nu ai viata si asta e, a altora pare mai interesanta. dar daca nu ai viata, nu cred ca ai nici imaginatie pentru a te gandi la chestii care sa iasa din pozitia misionarului. asa incat, cine naiba e interesat de asa ceva?

sexul vinde. si se cumpara. e o realitate de cand lumea. dar nu cred ca asta e un subiect care sa merite sa fie tratat intr-un ziar. si mai ales cu atata usurinta. adica, vrei sa o faci sau sa ti se faca, banuiesc ca ai incercat deja, sau ai schimbat partenerul sau te-ai resemnat. dar nu cred ca doua aliniate pot sa rezolve aceasta problema.

plus, poate sunt eu mult prea pudic. e drept, nu imi impartasesc niciodata viata sexuala desi multi dintre prietenii mei o fac. si mi-a fost dat sa aud chestii la care poate nici nu ma gandeam. dar alea erau discutii private, la o cafea sau un pahar de vin, intr-o bucatarie, tarziu in noapte. nu intr-un ziar.

dar, din moment ce este unul din cele trei ziare cel mai cumparate, banuiesc ca sunt destui oameni care isi doreasca sa citeasca despre asa ceva.

oh well…wrong time, wrong place for me to be…again!!!

eat, pray, love…

am fost sa vad manaca, roaga-te, iubeste…si desi nu am putut sa mananc, de rugat iar nu a fost vorba ca eram la film (desi speram sa se termine cat mai repede), partea cu iubeste…a iesit total pe dos. nu este un film pe care sa il urasti, dar cu siguranta nu este un film pe care sa il iubesti. este un film complet plictisitor. de la cap pana la sfarsit.

nu trezeste nicio emotie. decat plictiseala. maxima! la un moment dat ma uitam disperat la ceas si nu trecuse decat vreo ora si ceva si era inca in italia (la faza cu mancatul). si cum nu puteam sa mananc, era oarecum tragic. daca stau sa rememorez, mint, ca mi-a trezit o emotie: pofta de mancare. dar doua ore si ceva doar ca sa simti o dorinta de a manca…mi se pare totusi prea mult. si nici nu este un film culinar.

imi place julia roberts si nu cred ca am mai avut vreodata o asemenea reactie la unul din filmele ei. dar asta…a fost asa, ceva… au luat o carte de succes (pe care, dupa ce am vazut filmul, ma bucur ca nu am citit-o) si au facut o varza luuunga. care pana la urma nu spune nimic. desi la final se trage o concluzie (nu te lasa pe tine, pentru ca probabil s-au prins ca deja nu mai esti atent, asa ca ti-o spun ei), nu mi-am dat seama totusi ce vrea sa zica. filmul seamana pur si simplu cu acele faimoase power point-uri care incearca sa iti demonstreze ca viata ta e minunata si ca toate incercarile prin care treci te vor duce de fapt pe drumul cel bun. sunt de acord cu astea, ma mai uit din cand in cand si la mailurile acelea motivationale, dar macar alea au 5, 6 slide-uri…asta a avut doua ore si ceva. si pur si simplu nu transmite nicio emotie. o fi fost regizorul, scenariul, actorii…nu stiu. dar a fost chiar un film degeaba.

ma rog, am mai auzit si pareri cum ca ar fi un film ok, unora chiar le-a placut. dar mie insa… asa incat in weekend ma voi duce sa il vad pe acela cu bufnitele. macar ala e pentru copii si nu cred ca are pretentii mult prea mari.

reguli de bun simt

traind in Romania, si in mod special in Bucuresti, stau sa ma intreb ce naiba s-a intamplat cu bunul simt si cu cei 7 ani de acasa. stiu, stiu, este secolul vitezei si parintii nu mai au timp sa se ocupe cum trebuie de copii, sau sunt plecati prin tari straine sa faca bani, sau alte scuze de acest gen. dar problema bunului simt este din ce in ce mai acuta. asa incat…cateva reguli majore care ar trebui respectate (cel putin din punctul meu de vedere) de majoritatea meltenilor care se fataie prin Bucuresti si sunt niste „domni” si „doamne”.

nu mai arunca gunoi pe strada (sau pe geamul de la masina, sau pe geamul de la apartament). stiu ca probabil asa se practica la tine in batatura, la cucuietii din deal, dar acum ai venit in capitala. si desi este cineva platit sa stranga dupa tine, nu trebuie sa iti declari originiea de meltean taman pe magheru.

ti-ai luat masina? bravo. ai primit si un claxon la ea? si mai bine. dar asta nu inseamna ca trebuie sa il folosesti non stop. daca nu stii ce altceva sa faci cu el, mai bine bagati-l in fund. claxonul s-a inventat pentru cazuri de urgenta, nu sa tii tu apasat ca un oligofren pe el tot timpul. probabil ca asa il chemi tu pe badea gheorghe la o tuiculita la margine de drum, urland dupa el pana vine si iti saluta mama si toti stramosii incepand cu nou, dar aici lumea aude bine si claxonul nu este mijlocul de a te conversa cu consatenii tai intalniti in trafic.

invata sa te imbraci. nu arati doar respect pentru ceilalti, dar dovedesti ca te respecti si pe tine. (si daca tot esti la capitolul asta, invata si la ce se foloseste sapunul si deodorantul). nu trebuie sa iti faci simtita prezenta orbind tot ce misca pe o raza de 500 de metri si mutand din loc nasul celor care au nenorocul sa te intaneasca in cale (apropo, parfumul, oricat de bun sau de scump ar fi, nu trebuie folosit tot odata….ar trebui sa iti ajunga macar o luna…si daca tot il folosesti, vezi si regula cu sapunul – nu se exclud una pe cealalta, ba din contra, merg tare bine impreuna). stiu, toti vrem sa fim unici, dar cred ca ar trebui sa ne dorim sa avem si un pic de bun gust. unicitatea nu inseamna prostie. gaseste-ti stilul si ai grija sa ti se potriveasca. daca e scump, nu inseamna ca iti sta si bine.

pantalonii aia buni de duminica (sau de diverse ocazii speciale, gen iesit la mall si hahait tare la un pahar de cico) nu sunt (sau nu ar trebui sa fie) pantalonii de trening. pe aia ii porti sau in casa, sau la sala. atat! in rest…go buy normal clothes. si daca vrei sa impresionezi o duduie ca mai putine clase decat trenul…afla ca poate fi impresionata si de o pereche de blugi (sau de faptul ca soarele rasare si apune de mii de ani in aceeasi ordine).

ti-ai luat un mp3 player? bine ai venit in secolul 21. dar de ce trebuie sa auda toti oamenii din vagonul de metrou ce asculti tu? castile bune sunt scumpe? nu trebuie atunci sa asculti la maxim. macar in alea 10, 15 minute cat esti inconjurat de oameni, fa un efort si lasa-l pe guta mai incet, ca poate raguseste.

ai iesit cu tot satul la restaurant? bucurestiul are o oferta destul de bogata in aceasta privinta (oricum ceva mai multe optiuni decat taverna din sat, unde e si disco si supermarket). mai sunt si alti oameni pe acolo? oameni pe care nu ii cunosti? atunci de ce crezi ca ar fi ei interesati sa afle de ce ai facut tu aseara? nu urla cand le vorbesti celorlati. lasa misterul sa va invaluie si vorbeste incet. pana la urma problemele (sau implinirile) tale sunt doar ale tale si a celor apropiati. pe ceilalti nu ii intereseaza deloc. asa ca nu te mai face de ras si pastreaza un nivel normal al conversatiei.

ar mai fi inca muuulte, dar pentru asta exista codul bunelor maniere. daca macar astea ar invata lumea sa le respecte…cred ca m-as considera multumit (sau asa imi place sa cred acum…).

 

si eu am rate…asa, si?

de multa vreme am renuntat sa ma mai uit la televizor la stiri. citesc presa online si imi ajunge. oricum nu se intampla niciodata nimic nou in Romania.

dar nu am putut scapa saptamana trecuta de greva de la ministerul de finante. era (si inca mai este) peste tot: ziare, bloguri, televizor (da, mai butonez telecomanda din cand in cand). si am fost socat sa vad ca tocmai cei din ministerul de finante (inclusiv garda financiara) faceau greva. si de ce? pentru ca li s-au taiat sporurile.

si principala plangere era „nu mai am bani sa imi platesc ratele”. bine, am vazut ca asta e general valabil la romani. cand e o greva, indiferent cine o face – doctori, profesori, politisti, toti nu mai au bani de rate. dar intrebarea mea este: de ce naiba ti-ai facut rate? ok, inteleg ca sunt unii care au avut neaparat nevoie urgenta de bani pentru scopuri medicale (altfel nu inteleg notiunea de urgenta), dar cred ca aia sunt insignifianti ca numar. altfel…de ce naiba ti-ai facut rate? ca fara televizor (ca asta e mania romanului…o plasma mai scumpa decat toata mobila), fara masina noua, fara o vacanta la bulgari se poate trai foarte bine si frumos. iar daca imi spune cineva de imprumut pentru o casa…cineva care sa lucreze la stat si sa isi faca un asemenea imprumut…apoi nu pot decat sa rad.

da, si mie mi-ar placea sa am sporuri. de ce? doar pentru ca lucrez la stat si nu fac nimica toata ziua? normal. un salariu mare, o gramada de sporuri care mai de care mai aberante…cui nu i-ar placea? dar de ce sa fiu eu nevoit sa platesc o tona de taxe ca apoi tu sa iei spor de limba straina, lucrand ca traducator? sau spor de rusine ca lucrezi la rebu? cine te pune? angajeaza-te ca director daca crezi ca esti capabil si da-o naiba de masina de gunoi. si aia e o meserie, si trebuie facuta de cineva. daca nu esti tu omul si iti este rusine…da-i inante si fa-te CEO. sau spor de haine…ai salariu? da. si atunci ce mai vrei? lasa electrocasnicele si cumpara-ti haine daca ti se pare ca nu sunt ok. nu trebuie sa te duci la mall pentru un costum sau un sacou. exista si locuri mult mai ieftine si mai ok calitativ. stiu, nu da bine sa zici ca ai luat de nu stiu unde. dar fa totusi un efort.

si de ce ca bugetar poti sa iti decontezi concediul? esti stresat nefacand nimic? cred si eu, e greu sa stai 8 ore sa citesti libertatea si sa bei cafea barfind tot ce misca. dar de ce eu, care iti platesc o parte din concediu nu pot sa imi decontez macar un bilet de avion? pentru ca tu lucrezi la stat si nu mai ai bani de rate? si ce imi pasa mie? cand tot mediul privat dadea afara si o gramada de oameni capabili au ramas fara un loc de munca, tu stateai si o frecai aiurea. iar acum stai si te plangi.

toti prietenii mei lucreaza in mediul privat. si unii au rate. unele mai mari, altele mai mici. dar nici unul nu se plange. ok, poate regreta acum ca le-au facut, poate ar alege alta varianta. dar nu am vazut pe niciunul iesind in strada si urland diverse obscenitati. si pana la urma mediul privat e cel mai afectat de toata criza, pentru ca oricum aia de la stat nu produceau nimica. si daca tai 10, 20% din nimica…tot cam pe acolo iesi. dar diferenta dintre cei de la stat si cei de la privat, e ca cei de la privat vor supravietui. cu rate sau fara. pentru ca ei stiu ce inseamna munca. citeam (tot apropo de cei din minister) ca sunt oameni cu 2 facultati si masterate peste masterate. pai si daca esti asa de capabil, ce naiba te retine acolo (in afara de spagile pe care le ceri pe oriunde ajungi??). du-te frate si condu corporatii, fa-ti tu firma ta si scoate tara din cacat. dar…e mult mai convenabil sa stai si sa plangi cu facultatile in brate (daca sunt facultati gen spiru…o sa stai sa plangi o viata, si pentru banii dati aiurea, si pentru ca ai diploma).

asa incat? ai rate? si ce imi pasa mie? de ce sa te platesc eu in continuare pentru incompetenta?

cand naiba se termina „romanian summer hits”?

muzica romaneasca suge!!! am zis!!! iar asa numitele hituri de vara (sau pentru vara sau cum naiba le zice) sunt in capu’ la lista!!

am imensul ghinion ca la birou sa fiu nevoit sa ascult kiss fm. (imi pun eu castile in urechi, dar sa stai 10 ore cu niste doape in urechi…nu e prea placut…si te mai doare si capul). si cum asta parca nu ar fi suficient, la restaurantul unde mergem la pranz la masa, am dubla placere , sa vad si sa aud, kiss tv. din puctul meu de vedere ambele sunt niste imense porcarii. (nu la fel de mari ca si zu, dar aia prin buzdugan si morar or sa stea in varful topului ani de zile – si cred ca il mai au si pe badea prin ograda….probabil or fi facut concurs de nulitati, ca prea i-au adunat pe toti).

dar revenind la s..hit-urile de vara… a venit toamna, mai e un pic si vine iarna…chiar trebuie sa o ascult pe andreea nu stiu cum (o blonda obosita) care canta ceva cu brazilia si se tavaleste prin nisip? sau sa o vad pe mult prea talentata elena gheorghe (??) care si-a facut videoclip in benzinarie??? come on…ce s-a intamplat cu barurile, piscinele, padurile? nu mai sunt la moda? acum se canta pe marginea autostrazii? acolo parca se facea altceva… (da, tanti asta ma enerveaza cel mai tare…cred ca la fel de tare ca si voltaj…citisem la un moment dat ca isi lanseaza ultimul album si apoi se despart…de ce au mintit??? de ce???? ce zi frumoasa a fost aia…). plus toate trupele / formatiile  sau ce naiba or fi ei, de dj. frate, esti dj, du-te si mixeaza. fa ceva interesant. revolutioneaza industria muzicii. du-te la pacha in ibiza si canta acolo pana cad aia pe jos (desi slabe sanse, ca la ce antrenament au…nu-i dai dusi de acolo nici cu politia). nu, la noi, iti faci formatie, si scoti o chestie la fel ca alte 100 si apoi te faci vedeta.

si inteleg ca a venit criza si ca nu mai sunt bani. dar daca tot nu iti permiti un videoclip ca lumea (macar asa poate salvezi o catastrofa de cantec), de ce naiba incerci sa faci unu prost? filmeaza-te naiba in studio cum te prefaci ca incerci sa canti si gata. dar daca nu ai macar un iphone, un mac, o masina decapotabila si trei toante care sa isi arate toate punctele forte (si apoi sa se mandreasca la coltul blocului manancand seminte cum au aparut ele in videoclip), inseamna ca … nu stiu. inseamna ca ai dat banii degeaba. ca pana la urma un iphone nu e chiar asa de greu de gasit, cu mac-ul s-ar putea sa ai probleme dar nu insurmontabile, o decapotabila cat naiba poate sa coste sa o inchiriezi, iar fete demne de a fi urmatoarele alina plugaru sau sexy braileanca, sunt pe toate drumurile.

asa incat…ma intreb cate luni mai am de indurat. ca de lucrat de acasa….nu am niciun spor, iar de mutat de acolo…iar nu se poate. si sa dispara toate aceste minunate creatii…nu cred sa intalnesc pestisorul de aur prea curand. asa incat, cum ziceau stramosii…”rabdare si tiutiun”. si sa nu imi uit ipodul acasa.

 

 

noul cocor…ce s-a vrut si ce-a iesit…

traind in bucuresti si mergand prin centru e imposibil sa nu vezi mega fatada video a magazinului cocor (desi ei zic ca e cea mai mare din europa, nu pot spune ca mi se pare ceva gigantic…dar, poate sunt eu mai carcotas). oricum, renovarea a inceput acum cativa ani si a fost anuntata cu surle si trambite: noul cocor luxury store. super marci, super locatie, ce sa mai, mega super extra magazin. si cum tot vorbeam de super fatada video, pe ea se scurgeau imagini de la diverse fashion weeks din diverse capitale. si nume mari (d&g, armani, chanel, etc) anuntate ca „din … in noul cocor luxury store”.

dar cum a dat criza peste romania, cica cuvamtul „luxury” nu da bine, ca duce cu gandul la scump. si cum romanul, nu-i asa, mai bine isi cheltuie banii cu cap decat sa isi faca credit sa isi ia un lcd sau o geanta sau o vacanta, au taiat luxury din titlu si l-au inlocuit cu department store. asa incat acum avem cocor department store.

dar cum termenul de finalizare s-a mai amanat cu un an, ca a naiba criza nu trece prea repede la noi, probabil ca si banii s-au mai dus si iata cum au taiat si department-ul. si a iesit doar cocor store.

eh, dupa multa asteptare s-a deschis. si cum tot treceam prin fata lui intr-o zi, am zis, hai sa intru si eu si sa vad ce mare minune a dat peste bucuresti. interiorul este ok. nu pot spune ca mi-a cazut fata de atata lux si opulenta, dar arata bine. in schimb…marile nume anuntate…nu am vazut nici unul. de altfel nu stiu cine a crezut ca marile case de moda vor deschide in romania primul magazin intr-un mall (ca pana la urma cam asta este…). cum nu au facut-o in atatea mari capitale, nu vad de ce ar fi inceput taman la noi. dar…macar astia cu magazinul au incercat. si revenind la magazine…cocor era inainte un fel de magazin in care gaseai de toate. nu prea scumpe, nu prea frumoase, dar erau toate prostiile la un loc. un fel de europa (en-gros-ul, nu continentul) in mijlocul bucurestiului, aglomerat de nu aveai loc sa te misti. ei acum…dupa atata rebrandare…si atata lux…nu mai este aglomerat. dar… o dezamagire maxima m-a lovit. in primul rand cred ca jumate este gol. apoi este plin de cafenele (caci nu-i asa, in centru unde sa te duci sa bei un suc, daca nu la mall). iar magazinele…desi au trei chestii in ele (ca probabil asa au vazut ei ca se face la magazinele alea mari si faimoase din filme), si desi sunt amenajate in niste spatii ok…aceeasi impresie de vechi cocor o lasa. niste firme obosite (si aici ma refer fix la firma, la caracterele cu care este scrisa, la culorile folosite…simply hideous), cu niste angajati la fel de plictisiti si obositi… nu mi-a venit sa cred ca am urcat 6 etaje si nu m-a atras nici macar un singur magazin…nici macar sa am curiozitatea sa intru… este de parca toate firmele din aripa calarasi a unirii s-au mutat in cocor…dupa cum ziceam…dezamagire! maxima!

si asa s-a dus pe apa sambatei inca o idee, care desi incepuse ok a fost finalizata catastrofal. oricum, cred ca singura lor salvare se va chema in curand zara, h&m si altii de genul acesta. caci desi nu am stat prea mult acolo, am avut sentimentul ca mare majoritate a „clientilor” (desi nimeni nu parea sa cumpere ceva) sunt acolo doar in trecere. si doar din curiozitate.

o problema veche si totusi atat de noua…

Sistemul medical din Romania!!! Ce naiba nu s-a zis despre el? Cat de bun sau cat de prost este…Cat de prost sunt platiti medicii…Ce conditii mizere sunt in spitale…Si desi se vorbeste de atatia ani despre aceasta problema nimeni nu pare sa faca nimic.

Sunt de acord ca salariile sunt foarte mici. Nimeni (sau ma rog, aproape nimeni) nu se asteapta sa aiba o viata decenta cu 1000 de lei luna sau undeva pe acolo.

Si da,cand te duci la spital trebuie sa dai bani. Problema e ca de cele mai multe ori, acei bani sunt ceruti… Si daca nu se primesc…ei, si ce, poate ai mai mult noroc in viata viitoare (in cazul in care crezi in reincarnare…daca nu…ghinion). Nu ma deranjeaza ideea sa dai bani unui medic (desi nu este ceva normal, traind in Romania, nu stau sa imi pun prea multe probleme de normalitate si moralitate). Pana la urma omul ala iti salveaza viata (in destul de multe situatii). Si cred ca acest lucru trebuie cumva rasplatit. Mi se pare mult mai ok sa ii duci flori, bomboane sau daca chiar iti pasa, sa ii afli interesele si sa ii faci cadoua ceva care chiar sa insemne pentru el. Dar fiind salariile care sunt…sunt de acord si cu banii. Fiecare isi exprima recunostinta asa cum crede de cuviinta. Dar de la a primi un cadou, sub orice forma o fi el, pana la a cere niste bani…si mai mult, in cazul in care nu ii primesti, sa te doara in partea dorsala…asta te califica drept un nenorocit!!!! O jigodie de om. Si in cazul asta (din experienta proprie) pot spune ca sunt 90% din cei care lucreaza in spitale…de la portar pana la asitente, medici, etc.

Daca tu traiesti prost, ce te face sa crezi ca ceilalti o duc mult mai bine si isi permit sa vina cu sute de euro in buzunar? Unii poate au, altii nu. Multi isi rup de la gura pentru a face rost de bani sa se duca la doctor. Ca daca nu dai plicul sau nu ii bagi in buzunar ceva…mai incercati si pe la altii ca eu sunt ocupat acum. Si mi se rupe!!

Mi se pare criminal cand mai vedeam prin spitale oameni batrani ,care desi au muncit o viata, acum nu au dupa ce sa bea apa (dar asta este o alta problema). Oameni batrani pe care nu ii baga nimeni in seama. Pana la urma, ce, in timpul serviciului trebuie sa iti faci treaba? Ca daca e batran, oricum o sa moara curand. Si daca nu a dat banu’…apoi asa ii trebuie, al naiba zgarcit. Cam asta e mentalitatea dragilor medici (si mai cu seama asistente) care lucreaza in sistemul sanitar si care fac greve peste greve. Ca ei au lefuri mici. Asa, si??? Cine lucreaza la stat si are leafa mare? Si daca are, poate o are pe merit si nu trebuie sa iti dea tie banii. Pana la urma, ma gandesc ca pentru a face o asemenea meserie iti trebuie ceva anume, ceva anume interior. Ca nu oricine e facut sa fie medic. A, ok, sunt de acord ca multi sunt facuti sa fie doctori prosti. Si ca si exemple sunt o gramada. Si cred ca daca pleci pe principiul „fac meseria asta pentru bani” oricum esti un ratat.

Poate m-am uitat eu la prea multe filme. Si poate ca normalitatea incepe sa para anormala in Romania. De asta am asigurare medicala privata de cativa ani. Si de asta acelor asa numiti „medici” (bag aici la gramada tot personalul unui spital) nu pot sa le doresc decat sa vada odata cum este sa fie si de partea cealalta a steteoscopului.

Previous Older Entries